CONTACT

21 2.667 29
ani de experiență proprietăți fotografiate cursuri fotografie

Dan CĂLIN

0722.469.319

dan.calin@fotoimobiliar.ro

 

 

 

 

 

 

Pe scurt despre mine

Fotografia este firul roșu al vieții mele profesionale, fiind și una dintre cele mai dragi pasiuni cu care am început să mă îndeletnicesc în urmă cu 30 de ani (inclusiv lucrat pe film alb/negru și color, normal și lat, lucrat în laborator foto 5 ani).

Sunt unul dintre primii fotografi imobiliari din România, cu o experiență în domeniu de mai mult de 20 de ani, dar mai realizez și fotografii corporateprodus, horeca, portret.

Începând din anul 2012 susțin primul și singurul curs de fotografie imobiliară din România la sediul agențiilor sau al asociațiilor de profil din toată țara ori online cu agenți imobiliari sau fotografi.

Sunt unul dintre cei care trăiesc din pasiunea lor și care își fac meseria cu pasiune și seriozitate fără să se plictisească de ceea ce fac. Probabil că de aceea mă apreciază clienții, cu unii dintre ei legând prietenii.

 

Povestea mea în fotografie a început în copilărie

Aveam 14 ani când am reușit, cu ajutorul „iubitei” mele de atunci, să-mi cumpăr prima cameră foto – un Zenit la mâna a doua cu film. Pe vremea aceea toate erau cu film. Primul film foto l-am tras în Muzeul Cimitirul Belu pe care abia îl descoperisem. Eram încântat de jocul de lumini și de umbre de pe monumente. Am învățat să folosesc aparatul notându-mi la fiecare cadru toate cele trei setări folosite (ISO, timp de expunere și diafragmă) și analizându-le după ce developam filmul. Am făcut asta la zeci de filme foto.

Abia când am ajuns în anul trei de facultate și am urmat seminarul de fotografie am lucrat cu un alt aparat – un Minolta, tot cu film. Acolo am avut șansa de a lucra într-un laborator foto unde mi-am developat singur filmele și mi-am scos fotografiile pe hârtie foto. Sunt senzații foarte plăcute pe care mi le amintesc cu drag. Și în loc de un semestru, am lucrat cinci ani în acel laborator și am ajuns să-i învăț fotografie de presă pe studenții mai tineri, fiind îndemnat de Gigi Cojocariu, profesorul de foto de atunci.

Mai târziu mi-am permis primul model de Sony Alfa care a fost și prima mea cameră foto digitală. Așa am descoperit o lume incredibil de simplă față de cea pe film cu care eram obișnuit. Din anul 2002, am început să lucrez în presa scrisă de imobiliare și construcții. Mai întâi ca redactor, apoi ca fotograf și, în cele din urmă, ca redactor șef și fotograf. Așa am pornit pe drumul specializării ca fotograf imobiliar profesionist și am avut bucuria ca fotografiile mele să fie publicate și chiar să ajungă pe copertă.

De atunci și până acum am activat intens în această piață și am învățat foarte multe din experiență, internetul fiind o utopie pe vremea aceea. Pasiunea pentru fotografie și cea pentru arhitectură și design m-au ajutat să cresc continuu calitatea fotografiilor imobiliare pe care le realizez pentru clienții mei. Bineînțeles că a evoluat și dotarea tehnică, în prezent lucrând cu cele mai bune camere foto – DSLR Full Frame. Îmi place foarte mult ceea ce fac și nu mă plictisesc niciodată. Poate de aceea am ajuns să trăiesc și să îmi întrețin familia din pasiunea mea pentru fotografie, iar asta înseamnă mult pentru mine.

În plus, nu mă limitez doar la a fotografia cât mai bine și mai corect proprietățile. Ci mă implic și în amenajarea lor înainte de sesiunea foto – home staging – pentru că știu cât de mult contează în fotografie și în tranzacțiile imobiliare. De aceea le recomand agenților să păstreze proprietatea așa cum am aranjat-o. Și tot pentru că vreau să-i ajut, ofer doar fotografie imobiliară wide. Ea este singura ce arată cât mai mult posibil din proprietate fără să deformeze realitatea. Chiar dacă muncesc mai mult decât aș fi făcut-o dacă aș fi folosit obiective ultra-wide, o fac deoarece știu că doar așa îmi pot ajuta clienții. Ofer cele mai bune și mai utile servicii de fotografie imobiliară profesionistă pentru cei care vor să fie cei mai buni în imobiliare, pentru cei care înțeleg că imaginea vinde și că prima impresie contează.

Știu că cel mai mult contează să fii corect cu tine și cu clienții tăi; să le oferi ceea ce au nevoie, nu ceea ce îți este ție mai ușor. În plus, sunt convins că dacă ne ajutăm și ne susținem reciproc, ne vom dezvolta toți mai repede și mai sănătos. Iar educația mea continuuă și a clienților mei ajută în acest proces. De aceea, începând din anul 2002 susțin primul și singurul curs din România de fotografie imobiliară pentru agenți și fotografi. Aceasta este încă o modalitate prin care ajut piața imobiliară autohtonă să se dezvolte sănătos. Îi ajut să înțeleagă faptul că fără o imagine impecabilă, serviciile lor nu ajung la clienți și că fotografia imobiliară profesionistă îi ajută să câștige bani, timp și energie. Așa cum confirmă și clienții. Ce fac de fapt? Cu resurse minime din partea clienților obțin rezultatele maxime posibile. Încercați și vă veți convinge!

 

Aici găsiți emisiunea ZF Live la care am fost invitat să vorbesc despre fotografia imobiliară profesionistă.

 

Vezi politica noastră GDPR aici.

S.C. Perfect RAW S.R.L.
CIF 39197537
J13/970/17.04.2018
IBAN RO56INGB0000999907861074

This website uses cookies to improve your experience. Cookie Policy